Asociația Conil organizează a VIII- a ediție a Festivalului Grădinițelor, Școlilor și Cluburilor din București – CONILFEST

Asociația Conil organizează a VIII- a ediție a Festivalului Grădinițelor, Școlilor și Cluburilor din București – CONILFEST

Asociația CONIL – Centrul de Performanță, în parteneriat cu ISMBInspectoratul Școlar al Municipiului București, are plăcerea să anunțe, pentru 23 și 24 noiembrie 2013, în sala mare a Palatului Național al Copiilor din Capitală, o noua editie a  CONILFEST – Festivalul Integrării.

Evenimentul se adresează tuturor grădinițelor, școlilor și cluburilor artistice particulare și de stat din București care vor oferi, fiecare, într-o manieră interactivă, o veritabilă paradă a talentelor ce nu cunosc granițe.

Aproximativ 1500 de mici artiști din peste 40 de instituții de învățământ sunt așteptați să-și încânte audiența – părinți, bunici și prieteni. Sunt invitate să participe, de asemenea, școlile speciale bucureștene care pregatesc copii cu dizabilități.

Muzica, dansurile moderne sau populare, baletul clasic, teatrul – actorie și marionete -, demonstrațiile de arte marțiale si gimnastică aerobică vor compune și de această dată un spectacol unicat de zile mari!

În spiritul tradiției festivalului și al principiilor promovate de Asociația CONIL, de pe scenă nu vor lipsi momentele artistice “semnate” de copii și adolescenți cu nevoi educaționale speciale. CONILFEST își propune astfel, pentru încă o ediție, să fie un festival al integrării în adevăratul sens, încurajând talentul de orice fel  și sprijinind cât mai mulți copii cu dizabilități.

Evenimentul va include, de asemenea, ateliere distractive si interactive, momente de animație pentru copii, tombolă cu premii. Intrarea este liberă, iar distracția garantată!

Pentru detalii si informatii suplimentare:

Iuliana Berca – Event Project Manager
0723. 693. 066 / 0766.08.55.44
marketing@asociatiaconil.ro;

asociatiaconil.wordpress.com.

Parteneri: Inspectoratul Școlar al Municipiului București ISMB

Sponsori: Aqua Carpatica; Biofarm; Editura Corint; Selgros Cash&Carry; Danone; Asociația M.A.M.E.; Dental Viv Clinique; Gymboland

Parteneri media: Radio Itsy Bitsy;  Radio 3Net Florian Pittiș; Revista Click pentru Femei; clickpentrufemei.ro; clicksanatate.ro; urbankid.ro; blog.unawe.ro; romaniapozitiva.ro; teenpress.ro; eduromania.ro; gradinitebucuresti.ro; gradinite.com; scolisigradinite.ro; clopotel.ro; copilul.ro; babyonline.ro; bonesimenajere.ro.

 

Categories: Aleatorii

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*