Scriitori români despre prezența României ca țară invitată de onoare la Salon du livre 2013

Scriitori români despre prezența României ca țară invitată de onoare la Salon du livre 2013

Am adresat scriitorilor români participanți la ediția de anul acesta a Salon du livre două întrebări: Ce poate aduce literaturii române ediţia din acest an a Salon du Livre, al cărei slogan este “Lettres roumaines à lʼhonneur”? și Ce înseamnă pentru dumneavoastră prezenţa la această ediţie la care România este oaspete de onoare? Ne bucurăm că am primit deja câteva răspunsuri, pentru care le mulțumim.


BOGDAN SUCEAVĂ
Cred că niciun autor nu se mai impune singur în vremurile noastre. Pentru a avea o oarecare șansă în mediul saturat de informație de azi, autorii de literatură scrisă în limba română au nevoie de expunere în mass-media în momente-cheie ale industriei editoriale. Ajută foarte mult când există continuitate în eforturile Ministerului Culturii, ale Institutului Cultural Român, ale diverselor programe românești, astfel încât, vreme de mai multe decenii, cultura română să poată propune sistematic pe plan internațional produse culturale bine realizate și bine prezentate. Sunt însumate, într-un astfel de moment cultural, eforturile unor autori care muncesc enorm, ale unei industrii editoriale care a crescut mult în profesionalismul cu care își pregătește cărțile (cel puțin asta am simțit eu, pe baza lucrului alături de echipele editoriale de la Polirom și de la Curtea Veche), ale unor traducători de o excelentă calitate (lucările mele au beneficiat de efortul depus de Dominique Ilea, pentru ediția franceză a romanului Venea din timpul diez, și, mai înainte, pentru alte traduceri, de Alistair Ian Blyth, Sean Cotter sau Éltető József) și nu în ultimul rând e nevoie de un efort diplomatic și administrativ inteligent pentru a aduce culturii române un moment de vizibilitate ca acesta. Cred că scala temporală pe care ar trebui să învățăm să ne proiectăm eforturile ar trebui să aibă ca unitate de măsură deceniul, pentru că avem o mare distanță de parcurs și multă muncă stă înaintea noastră. Din fericire, în anii din urmă, cinematografia românească a izbutit să schimbe anumite percepții asupra a ceea ce românii produc. Acest element mi se pare foarte promițător. De asemenea, câteva programe ale Institutului Cultural Român au reprezentat tot atâtea instrumente culturale utile care au permis literaturii române să călătorească. Mi-aș dori ca Salonul Cărții din acest an să reprezinte un moment de reflecție despre cum s-ar putea continua toate aceste eforturi  importante, care pentru o vreme au fost bine direcționate. Mi-aș dori să se poată spune despre ediția 2013 a Salonului Cărții că a reprezentat un punct de turnură în felul în care cititorul interesat de literatură din Franța a început să perceapă literele românești. Am sentimentul că toți autorii care scriu în limba română și vor fi prezenți la Paris între 21 și 25 martie își vor conjuga eforturile în acest sens. Și nu e vorba doar de ei, pentru că, în spatele fiecărei cărți, există o poveste și un îndelungat efort al atâtor oameni care au făcut acest moment posibil.

Întrucât, din 1996, trăiesc în Statele Unite, mi se întâmplă să reprezint cultura română în fiecare zi. Atunci când am prezentat romanul Venea din timpul diez în fața unor cititori interesați de literatură, în diverse locuri din America de Nord, am câștigat o experiență importantă. Știu să descriu valori ale culturii noastre, care ar putea trezi interesul unui cititor, care și-ar dori să afle mai multe despre spațiul literar de limbă română. Poate ar fi fost o vreme când aș fi fost emoționat de participarea la un eveniment editorial precum Salonul Cărții de la Paris, dar, între timp, lucrurile s-au schimbat: am învățat să vorbesc despre literatură în termeni pragmatici. Știu care ne-ar putea fi speranța secretă și o amintesc aici: căutăm o confirmare că eforturile noastre literare, elaborate cu strădania orelor de singurătate și reflecție, admit o compatibilitate cu un discurs traductibil. Visăm în secret că putem ieși din cochilia unui destin local, căci limba noastră literară ne este casa. Sperăm că efortul celui care lucrează în bibliotecă ori, neștiut, retras într-un colț de lume, scriind într-un idiom minor, înspicat cu parfumul vechilor cazanii, poate ajunge să spună mult despre transformarea prin care a trecut întreaga lume în acești douăzeci de ani. E paradoxal: există oare vreo măsură a realității mai fidelă decât ficțiunea? Aceasta e speranța secretă pe care o nutrim atunci când prezentăm ceea ce ne interesează pe noi cel mai mult.

***

IOAN ES. POP
Faptul că literatura română le este relativ puţin cunoscută cititorilor francezi se poate transforma într-un avantaj, tot aşa cum străinul care trecea pe vremuri printr-un sat stârnea curiozitatea avidă a tuturor membrilor comunităţii, fie şi pentru faptul că nu era de-al locului şi că purta o altfel de îmbrăcăminte decât aceştia.
Am participat în Franţa la trei evenimente care implicau poezia: o serie de trei lecturi la Paris şi în împrejurimile acestuia, alături de distinşii poeţi Nicolae Prelipceanu, Gabriel Chifu şi Dinu Flămând; o săptămână de lecturi şi dialoguri la Festivalul „Les Voix de la Mediterranee”, desfăşurat la Lodeve, lângă Montpellier, unde am avut-o alături pe excelenta poetă şi traducătoare Linda Maria Baros; şi o lectură la sediul Institutului Cultural Român din Paris, cu prilejul apariţiei la Editura L’Oreille du Loup a volumului meu Sans issue/Fără ieşire. Cei enumeraţi mai sus pot confirma percepţia mea că poezia română de astăzi şi, în mod direct, poezia lor a avut un impact puternic la public. Sunt sigur că şi alţi scriitori români care au trăit o experienţă literară franceză au fost impresionaţi de atenţia care li s-a acordat. La Salon du Livre nu e nevoie să epatăm. Vom fi remarcaţi în mod natural şi vom lăsa amintiri frumoase.
(Prezența la această ediție înseamnă pentru mine n.r.) Marea onoare de a fi alături de mari scriitori români la un eveniment cu ei şi despre ei.

***

CONSTANTIN ABĂLUŢĂ
Această ediţie a Salon du livre ar putea aduce o mai bună vizibilitate literaturii române, care are destule valori ocolite de editurile din străinătate. Mi s-a părut de bun augur faptul că la standul României va fi expusă (şi vândută) şi carte românească. Sunt mulţi români care vor vizita Salonul şi sunt sigur că se va face vânzare. Păcat că nu s-au reglementat aspectele administrative ca standul României să poata expune şi vinde şi cărţile apărute în Franţa, cele ale căror editori nu-şi permit să-şi rezerve un stand. Astfel, cartea mea Péripéties quasi-imaginaires dans les rues de Paris, apărută la Editions du Cygne, va fi ca şi inexistentă. Se creează astfel o discrepanţă între marile şi micile edituri şi este defavorizată cartea şi autorul. Sper ca jocurile să nu fi fost încă încheiate şi să se îndrepte cumva această injustiţie. Este vorba mai ales de poeme şi de ciudata idee (comercială!?) după care poezia este considerată cenuşăreasă.

Pentru mine această invitaţie înseamnă o tardivă recunoaştere a meritelor francofone de poet şi traducător şi, în acelaşi timp, o reparaţie morală. Spun asta pentru că, atât în 2002, când mi s-a tipărit o carte în Franţa, cât, mai ales în 2007, când mi s-a editat antologia DOUZE POETES ROUMAINS, tradusă împreună cu Gérard Augustin, cu o prefaţă de Sorin Alexandrescu şi cuprinzând nume însemnate de poeţi români actuali (Nora Iuga, Gheorghe Grigurcu, George Almosnino, Constanţa Buzea, Ion Pop, Angela Marinescu, Nicolae Prelipceanu, Vasile Igna, Vasile Petre Fati, Adrian Popescu, Ion Mircea), Ed. L’Harmattan & Ex Ponto, 2007, nimeni nu s-a gândit să mă invite la Salonul Cărţii. Dar, conform sloganului la modă: Să gândim pozitiv! Mulţumesc celor ce m-au invitat şi mai târziu. Şi poate că voi mai face şi o altă antologie de poezie românească, dacă vreo editură din Franţa va fi interesată cât timp mai sunt în viaţă.

***

MARTA PETREU
Mă tem că trebuie să scriu cîteva banalităţi: participarea la un Salon de Carte, chiar şi în calitate de „România oaspete de onoare”, înseamnă doar o şansă, o uşă care s-a deschis  – nu şi cîştigarea unui „concurs”. O cultură şi o literatură nu pot fi lansate „afară” numai prin asemenea evenimente excepţionale. România trebuie să îşi exporte cultura în mod constant, să fie tot timpul şi peste tot prezentă, pe toate pieţele importante de cultură, conform propriului său proiect cultural şi, trebuie s-o spun, pe cheltuiala proprie. Nu îmi fac iluzii şi nu cred că lumea ar avea nevoie de noi, piaţa culturală franceză este saturată de tot ce se întîmplă în Franţa însăşi şi în lume; dimpotrivă, ştiu că noi avem nevoie de lume, că noi avem o nevoie disperată să fim recunoscuţi din punctul de vedere al identităţii culturale, noi însemnînd România şi cultura românească.
Am fost, în urmă cu mulţi ani, în programul „Les Belles Étrangères”, finanţat şi conceput în întregime de Franţa. Şi acela a fost o uşă pe care Franţa a deschis-o pentru noi, o invitaţie să fim părtaşi la murmurul cultural al lumii contemporane. Dar a depins de noi ce s-a întîmplat  după aceea. La începutul anilor 2000, în librăriile din Paris, în raftul de literatură românească erau numai cîte 2, 3 cărţi, Eliade, Ţepeneag, Virgil Tănase, Vona… uneori Dumitru Ţepeneag nici nu era pus la literatură română, ci la cea franceză, căci scria direct în franceză… Acum raftul e mai plin, stau aliniate cărţi de Sorescu, Rebreanu, Cărtărescu, Manea, Adameşteanu, Florina Ilis şi alţii. S-a întîmplat că am mers în ultimii ani, pentru probleme personale şi pe banii mei, mă grăbesc să spun, la Paris de mai multe ori, şi de fiecare dată am controlat rafturile de carte românească din marile librării: mi s-a părut că sîntem într-o situaţie ceva mai bună decît în urmă cu 10 ani, dar incomparabil inferioară faţă de culturi precum cea maghiară, cehă, poloneză… La fel, ţinînd cont de realitatea culturii româneşti extrem-contemporane, care se află într-o explozie de creaţie, ceea ce a exportat România este infim.
Ei, dacă după Salonul acesta de la Paris noi vom exporta în spaţiul de limbă franceză şi mai multe cărţi româneşti decît pînă acum, atunci şi numai atunci voi crede că Salonul a fost un succes şi că, într-adevăr, şi-a atins scopul. Pentru mine accentual stă pe continuitate şi pe viitor, nu pe evenimentul punctual al Salonului propriu-zis.

Trebuia să am două cărţi la Salon, un volum de poeme, L’Apocalypse selon Marta la Éditions Caractères, tradus de Linda Maria Baros, şi Notre maison, dans la plaine de l’Armageddon, roman tradus de Florica Courriol la Editura l’Âge d’Homme, dar, dintr-o încurcătură de care nu este nimeni vinovat, nu va fi decît volumul de poeme.
Marco Cugno, românistul italian, cu care am fost prietenă, îmi spunea, după cîte un eveniment cultural românesc reuşit din Italia, că, uite, la Torino nu se mai vorbeşte despre România numai ca despre ţara emigranţilor cu probleme, ci şi ca despre o ţară de cultură. Ca românist, el era foarte sensibil la onoarea externă a României. Poate că aşa va fi şi după acest Salon de Carte, n-o să se mai vorbească – o vreme – în Franţa despre România numai ca despre ţara care le-a adus o grămadă de emigranţi pe care trebuie să-i repatrieze cu cîţiva euro în buzunar, ci şi ca despre o ţară cu o cultură interesantă… Poate că noi, scriitorii şi editorii, o să mai spălăm cîteva pete de pe imaginea externă mereu mînjită a României.

***

BUJOR NEDELCOVICI

În urmă cu câțiva ani, când era Minstru al Culturii Ion Caramitru, am ținut un mic discurs în fața standului românesc în care îmi exprimam speranța că România va fi cândva invitată de onoare la Salon du livre de la Paris. Iată că visul meu s-a realizat după mai mulți ani.  Va fi o bună ocazie pentru a face cunoscut publicului din lumea întreagă si editorilor care vor fi prezenți, că România face parte din patrimoniul cultural european și că înainte de ’89 și după ’90 în România au fost romancieri, eseiști, poeți, critici literari, filosofi, istorici de certă valoare și care merită să fie traduși și studiați de cât mai mulți editori și cititori.
Prezența mea la Salon du livre de la Paris va fi un bun prilej pentru a mă întâlni cu scriitorii care au plecat în exil înainte de ’89 și de a cunoaște mai bine literatura ultimilor ani în care s-au afirmat mai mulți scriiitori de certă valoare și care au fost traduși în diverse limbi europene. O să particip la masa rotundă cu tema „La littérature migrante roumaine“. Pentru că eu aparțin literaturii de exil, o să mă opresc mai mult asupra acestui aspect.

***

DANIELA ZECA
Din fericire, suntem la mai bine de o sută de ani de la momentul în care un erudit ca Alexandru Odobescu ducea într-o valiză douăsprezece piese de aur masiv, la Universala de la Paris, ca să arate lumii câte ceva din comorile României. Calitatea de Invitat de Onoare, în 2013, la un eveniment internațional ca Salon du livre demonstrează ca ne-am păstrat șansa de a conta într-un cor european de voci și chiar nu ar trebui să ratăm ocazia de a ne face auziți.
Personal, mă îndrept spre Paris ca un prozator român cu viziune și conștiință transnaționale, care, trăind și scriind în fosta enclavă de Est, a privit continuu, fără complexe, spre contorsionările lumii globale și a avut ceva de spus.

Sursa:http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/scriitori-romani-despre-prezenta-romaniei-ca-tara-invitata-de-onoare-la-salon-du-livre-2013.html?limba=ro

Categories: Aleatorii

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*