Dan Lungu, invitat la Conferinţele TNB

Dan Lungu, invitat la Conferinţele TNB

Duminică, 10 februarie 2013, de la ora 11.00, în Sala Mică a Teatrului Naţional din Bucureşti va avea loc prelegerea „Despre nostalgia babelor comuniste şi alţi demoni”, susţinută de Dan Lungu, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori din noua generaţie.

„Nu ştiu dacă “Sînt o babă comunistă!” este cea mai bună carte a mea, dar cu siguranţă a avut impactul cel mai mare din tot ce am scris. Nicio clipă nu mi-am imaginat, migălind în cămăruţa mea din rue Ribera, la Misiunea Română Greco-Catolică din Paris, unde am scris cea mai mare parte a cărţii, ce destin vor avea acele rânduri. Nu despre imprevizibilul succes literar al romanului vreau să vorbesc la această conferinţă. Mai degrabă, aş povesti despre cum am început să înţeleg trecutul, explorând nostalgia «babelor comuniste» şi rădăcinile acesteia, precum şi despre cum lucrul la această carte şi călătoria europeană pe urmele ei mi-au schimbat modul de a gândi şi cariera literară. Nu în ultimul rând, aş vrea să relatez despre modul în care au reacţionat bărbaţi şi femei, români sau străini, când au dat nas în nas cu «baba mea comunistă», aşa cum rezultă din sutele de mesaje primate în ultimii ani sau din discuţiile cu ei.
E cert, Nostalgia «babelor comuniste» a lovit mult mai departe decît pare la prima vedere. Până unde? Veniţi la TNB şi vorbim!” (din prezentarea lui Dan Lungu în cadrul Conferinţei)

Dan Lungu (n. 1969, Botoşani) este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori români la ora actuală, cărţile sale fiind publicate în zece limbi: franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă şi turcă. Anul trecut statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres” pentru contribuţii la îmbogăţirea patrimoniului cultural francez.

Categories: Recomandari

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*