Editura Litera lanseaza Dictionarul medical ilustrat, in 12 volume

Editura Litera lanseaza Dictionarul medical ilustrat, in 12 volume

Editura Litera a lansat astazi, 25 februarie, primul volum din Dictionarul medical ilustrat, un proiect derulat in parteneriat cu Jurnalul National. Dictionarul medical ilustrat este un amplu proiect editorial in 12 volume realizat de un colectiv de specialisti in medicina, sub egida prestigioasei fundatii Umberto Veronesi, din Italia.

Prin eleganta expunerii, prin bogatia si claritatea celor peste 4000 de ilustratii (fotografii, grafice, scheme, desene), dar si prin profunzimea si profesionalismul abordarii diverselor subiecte, prezentul dictionar este o lucrare extrem de cuprinzatoare, o colectie menita sa devina o prezenta nelipsita in biblioteca tuturor celor care vor sa inteleaga mai mult din suferintele lor, din modalitatile de a le preveni sau atenua, din atitudinile si din protocoalele terapeutice recomandate de medic.

Aria tematica a articolelor este extrem de variata, de la explicarea detaliata a unor notiuni de anatomie si de fiziologie, la descrierea celor mai frecvente boli (cauze, simptome, diagnosticare, tratament), dar si a unora cu o incidenta redusa, la medicamente, tehnici medicale (chirurgicale, ortopedice, respiratorii etc.), la terminologie de specialitate etc.

Dictionar medical ilustrat este un proiect apreciat de Colegiul Medicilor din Romania:

Medicina este un domeniu complex, vast si extrem de important. Realizarea unui lexicon care sa sintetizeze toate notiunile medicale constituie un demers gigantic, o adevarata provocare pentru orice colectiv, dar, in acelasi timp, este un instrument a carui utilitate nu mai trebuie demonstrata. Din aceasta cauza, literatura medicala se raporteaza la putine dictionare, iar fondul bibliografic romanesc nu face excetie de la aceasta regula.

Un dictionar ilustrat si actualizat era o necessitate si vine sa completeze putinele dictionare de referinta din literatura romana. Punerea la dispozitia atat a profesionistilor, cat si a publicului larg a unui dictionar ilustrat, care deja a fost validat in alte tari, este un demers care trebuie incurajat si salutat.

Prof. dr. Vasile Astarastoae, Presedintele Colegiului Medicilor din Romania

 

Urmatoarele 11 volume vor aparea in fiecare zi de luni a urmatoarelor 11 saptamani, numai impreuna cu Jurnalul National.

Categories: Recomandari

Comments

  1. Casuneanu Andreea
    Casuneanu Andreea 16 aprilie, 2013, 20:20

    Buna ziua, am pierdut primele 3 volume ale acestei colectii , si as dori sa dau comanda online deoarece in magazine nu se mai gasesc ! Multumesc anticipat si astept un email cu mai multe detalii

    Reply this comment

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*