“Vânătorii Reginei Elisabeta. Memoriile unui ofiţer din garda reaglă” de Mihai I. Buttescu

“Vânătorii Reginei Elisabeta. Memoriile unui ofiţer din garda reaglă” de Mihai I. Buttescu

La Editura Militară a apărut volumul “Vânătorii Reginei Elisabeta. Memoriile unui ofiţer din garda reaglă” de Mihai I. Buttescu, Editura Militară, 2012, ediţie îngrijită, note şi prefaţă de Gheorghe Vartic.

Memoriile generalului Mihai I. Buttescu (1878-1963) au fost scrise între 8 noiembrie 1948 şi 8 mai 1957, la îndemnul nepotului său, preotul Neculai Cosma. Memoriile sale aduc o contribuţie remarcabilă la ilustrarea tabloului complex al reformării oştirii române de la începutul secolului trecut, ca şi al angajării şi prestaţiei ei în Marele Război de Întregire (1916–1919).

Reprezentant de seamă al primelor generaţii de ofiţeri şcoliţi în Germania, după noua orientare a politicii externe româneşti, imprimată de Regele Carol I la sfârşitul veacului al XIX-lea, îndeosebi după aderarea României la Tripla Alinaţă (1883), generalul Mihai Buttescu face parte dintre iluştrii instructori şi comandanţi militari care, prin temeinica lor pregătire teoretică şi practică în străinătate, au imprimat un nou curs evoluţiei organismului militar naţional din acea perioadă.

În şcoala militară am prins dragostea de ideal care abia îşi scotea mugurii printre mărăcinii ambiţiilor şi tot acolo am înţeles să preţuiesc ruşinea ca pavăză scumpă a curăţeniei sufleteşti. Erau lucruri înnăscute, dar nedesluşite. Mai târziu, la Bucureşti, Mainz, Anklam şi Berlin, am constatat că ambiţiosul înfrânge adversarul şi cinstea pentru a-şi achiziţiona avantaje egoiste; pe când idealistul dă de la dânsul cu largă inimă pentru alţii, refuzând orice compensaţie; şi nu afişează această puritate sufletească, din ruşine. În aceste locuri am înţeles condiţiile nobleţei. Am început a bănui că în mine trăieşte un mic boier, din vremuri vechi. Cel dintâi luceafăr de ideal pe care l-am iubit a fost dreptatea; ea nu se împacă cu ambiţia. La oricine am văzut-o, am iubit-o pntru ea însăşi şi, chiar dacă nu era de partea mea, am apărat-o pentru curăţenia şi strălucirea ei. – Mihai I. Buttescu

Mihai I Buttescu a avut o carieră militară şi politică de excepţie. Dintre episoadele memoriilor acestui remarcabil instructor, teoretician şi comandant militar, amintim: studiile, începute la Şcoala Fiilor de Militari din Iaşi, continuate la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti, apoi, în Germania, la Şcoala de Război din Anklam şi la Regimentul 87 infanterie al Ducelui de Nassau din garnizoana Mainz, încadrarea în organica armatei române, la Batalionul 2 Vânători de Gardă “Regina Elisabeta”, dislocat la Constanţa şi Bucureşti, îndeplinirea misiunii onorante de instruire a viitorului rege Carol al II-a, participarea la Campania din Bulgaria (1913), dar, mai ales, la aprigele confruntări din 1916-1917 de pe frontul românesc care i-au adus înalta distincţie de Cavaler al Ordinului “Mihai Viteazul”, angajarea ulterioară în viaţa politică, economică şi socială a României interbelice. Mărturiile generalului Mihai Buttescu aduc o contribuţie însemnată la ilustrarea tabloului complex al evoluţiei organismului militar naţional din prima jumătate a secolului trecut.Gheorghe Vartic

Categories: Recomandari

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*