Fanfara Ciocârlia, în turneu

Fanfara Ciocârlia, în turneu
When:
23 aprilie 2013 @ 3:30 pm – 1 mai 2013 @ 4:30 pm
2013-04-23T15:30:00+03:00
2013-05-01T16:30:00+03:00

Celebra Fanfară Ciocârlia va demara primul turneu naţional, marţi, la Timişoara, pe lista oraşelor cuprinse în seria de concerte fiind incluse Bucureşti (miercuri), Cluj-Napoca (joi), Iaşi (sâmbătă), Suceava (duminică), Braşov (30 aprilie) şi Sibiu (1 mai).

Acesta va fi primul eveniment de amploare susţinut de ansamblul muzical după recitalul din decembrie, de la Oslo, la decernarea premiului Nobel pentru pace.

Fanfara Ciocârlia este alcătuită din 12 membri romi din satul Zece Prăjini, judeţul Iaşi. Este cunoscută drept cea mai rapidă fanfară din lume. Trupa a fost descoperită pe 6 octombrie 1996, de inginerul de sunet Henry Ernst din Berlin, care a şi promovat-o. De atunci, formaţia a devenit celebră, piesele lor fiind preluate şi prelucrate de numeroşi DJ-i, trupe şi orchestre din întreaga lume.

Câştigătoare, în 2006, a prestigiosului premiu muzical al Radio BBC, la categoria muzică europeană, Fanfara Ciocârlia s-a făcut cunoscută şi iubită în întreaga lume şi prin interpretări inedite ale unor piese celebre, cum ar fi tema muzicală a seriei „James Bond” şi „Caravana” lui Duke Ellington, cărora le-a impregnat amprenta muzicii romani. Varianta lor pentru piesa „Born To Be Wild” a fost inclusă, în 2006, în filmul „Borat”, cântecul fiind folosit şi într-o campanie publicitară pentru televiziune a IKEA Marea Britanie.

 

Categories:

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*