Nicolae Manolescu: Teama de șomaj îi maturizează pe tinerii de astăzi. Sub presiune, mulți fac alegeri greșite

Nicolae Manolescu: Teama de șomaj îi maturizează pe tinerii de astăzi. Sub presiune, mulți fac alegeri greșite

Într-un interviu acordat Edu România, criticul literar Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, vorbește despre experiența sa de peste 50 de ani în învățământ, despre felul în care se văd studenții de astăzi de la catedră, dar și despre un nou curs pe care l-ar introduce în programa Facultății de Litere a Universității din București: unul care nu urmărește să-i învețe ceva nou pe studenții anului I, ci să-i dezvețe de acele vechi ”apucături” cu care vin din liceu.

V-aţi început cariera didactică universitară în anii ’60. Cum sunt studenţii de astăzi în comparaţie cu cei de acum 20 de ani? Dar în comparaţie cu cei din anii comunismului?

Mult mai puțin interesați de ceea ce învață. Când am absolvit eu Facultatea de Filologie (astăzi de Litere), în 1962, absolvenții mergeau, cu neînsemnate excepții, în învățământ. Astăzi procentul trebuie să fie sub 10%. Comparația spune multe. În ce-i privește pe cei cu adevărat interesați, ei există, desigur, în fiecare promoție. Media valorică însă a scăzut considerabil. Situația e cam aceeași în toate domeniile. Nu e vorba că domeniile, așa zicând, de succes sunt astăzi altele decât cu o jumătate de secol în urmă, lucru perfect normal. Problema e că succesul nu mai are nici o legătură cu școala. Oamenii de succes nu mai datorează nimic școlii. Succesul lor se explică exclusiv prin schimbarea nomenclatorului de profesii. Tinerii simt că școala nu le oferă mare lucru.

Care sunt studenţii care v-au făcut să vă simţiţi mândru că le-aţi fost profesor?

Oho, sunt foarte mulți. Nu uitați că am 53 de ani de învățământ. Fără întrerupere. Nu-mi cereți o listă.

Ce vă dezamăgeşte la studenţii de astăzi? Pe de altă parte, care sunt lucrurile pe care le apreciaţi la generaţia de acum?

Pe lângă dezinteres, de care am amintit, mă dezamăgește lipsa lor de cultură generală. Rezultat al dezinteresului, firește. Citesc prea puțin. Nu cunosc chestiuni elementare. Dezinteresul se referă și la autori sau opere din trecut. Literatura, ca și istoria, începe o dată cu ei. Există explicații pentru asta, nu și justificări. Una din ele este declinul învățământului umanist. Piața muncii cere informaticieni, nu literați. Orizontul cultural al informaticienilor e fatalmente limitat. O altă explicație constă în salariile dascălilor. Guvernele successive au mărit salariile magistraților sau militarilor, probabil ca să-i cruțe de ispita corupției. Dacă acesta e criteriul (deși n-am văzut să dea rezultate: profesorii dați afară din învățământ sunt mai puțini decât magistrații sau ofițerii superiori intrați în pușcărie), guvernanții ar trebui să știe că un profesor corupt, care promovează o loază pentru bani, face mai mult rău decât un judecător care eliberează un hoț.

Ceea ce găsesc în plus la tinerii de azi e o anumită maturitate. Pe vremuri, studenții erau mai copilăroși, poate pentru că se temeau mai puțin că nu vor avea o slujbă după absolvire. Generația mea știa că se duce în învățământul elementar sau liceal din mediul rural. Puțini erau cei care ajungeau în orașe sau la facultate. Astăzi, teama de șomaj îi maturizează și îi determină, ceea ce nu e neapărat bine, să se preocupe din timp nu de școală, ci de ce vor face la capătul ei. Sub presiune, mulți fac alegeri greșite. Noi nu puteam refuza un post fiindcă eram amenințați că ne vom plăti școlarizarea. Absolvenții de azi nu refuză posturile de teamă că nu vor avea din ce să trăiască. Cele două motive crează mentalități duferite.

În ultimii ani, rezultatele la bacalaureat au fost dezastruoase. Care credeţi că este cauza? Unde este vina profesorilor, unde este vina părinţilor, unde este vina elevilor?

Cum să nu fie dezastroase rezultatele la bacalaureat când școala e dezastroasă. Cauza chiar asta e. Ani buni bacalaureatul a fost cosmetizat. Acum nu mai e și arată cum stăm în realitate. Vina e, în primul rând, a sistemului. Sunt intrigat de faptul că reformele succesive s-au referit mai cu seamă la structura școlii, la metode, la calendar, la criteriile de promovare și prea puțin la conținuturile procesului de învățământ. E important  cum învățăm, dar mai important e ce învățăm. Schimbăm programa uneia sau alteia dintre discipline, dar nu și raportul dintre programe. Învățământul liceal a rămas de pe vremea comunismului unul de tip politehnic. Chiar dacă astăzi cererea de ingineri a scăzut, umanioarele n-au câștigat teren. Din contra. Mai e și indiscipline din școală și din curtea școlii. Ca să nu mai vorbesc de agresiunile devenite curente. Sau de intervențiile părinților pe lângă dascăli, diriginți sau directori, ca să-și salveze progeniturile de pedepse. Cât despre drogurile vândute în curtea școlii…Și unde s-a mai văzut să fie nevoie jandarmi ca să păzească școlile?

Ce criterii ar trebui să ia în considerare un tânăr atunci când îşi alege facultatea?

Să evite universitățile private!

Dacă ar fi să-i recomandaţi unui tânăr cinci cărţi fundamentale care să-l ajute să se formeze ca om, care ar fi acelea şi de ce?

Toate cărțile bune sunt fundamentale.

Care este „lecţia” dvs. literară favorită, cursul pe care îl predaţi şi astăzi cu cea mai mare plăcere? 

Aceea pe care am repetat-o ani la rând la masterat: istoria istoriografiei literare românești. Mi-ar fi plăcut și o alta, dar care nu s-a aflat niciodată în vederile Facultăților de Litere. O lecție care nu urmărește să-i învețe ceva nou pe studenții anului I, ci să-i dezvețe de acele vechi ”apucături” cu care vin din liceu.

 

Categories: Interviuri

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*