Ce faci cand copilul tau este trist?

Ce faci cand copilul tau este trist?
  • „Mami, uite ce desen am facut” – spune copilul tau si iti arata o pictura de culoare neagra. Ce faci? Te crispezi in sinea ta, ii spui cu jumatate de gura ca este frumos, dar ca ar trebui sa foloseasca mai multe culori vesele? Si aceasta era doar o nevinovata creatie simbolica…

Ce faci cand el exprima direct tristete, furie sau teama? Ii transmiti sub diferite forme faptul ca ar trebui sa fie vesel, dragut si linistit? „Nu mai plange”, „Fii puternic”, „Dar ce-i cu tine, nu te recunosc”, „Hai sa ne inveselim”, „Gata, gata”. Intentia ta este ca el sa fie fericit. Intrebarea este cum procedezi cand nu este asa. Uneori, din dorinta de-a fi din nou vesel si tonic, este posibil sa transmiti fara sa vrei mesaje verbale si non verbale prin care de fapt ii comunici copilului ca nu ii accepti starea lui de acum, prezenta.

Cand nu accepti starile copilului de tristete, furie sau teama (spunandu-i sa fie altfel, sa fie vesel sau linistit) de fapt ii comunici si atitudinea ta fata de acele trairi – ca ele nu sunt acceptabile, ca este mai bine sa scape de ele. Copilul preia modele din jur si este posibil sa internalizeze aceasta atitudine: nu este bine sa fiu trist, temator sau furios, mami nu ma place cand sunt asa. Si atunci incepe mecanismul de reprimare a emotiilor. Insa acestea fac parte din el, din experienta lui, si isi au rostul lor – emotiile ne comunica informatii despre lumea din jur si despre noi insine si au rol important in auto-reglare si echilibrare.

Ca ne place sau nu, viata contine de toate.  Daca invata ca doar anumite emotii sunt ok, experienta lui va deveni trunchiata. Un copil care si-a reprimat constant trairile, are mai mari sanse sa devina un adult depresiv. De fapt opusul depresiei nu este fericirea, ci vitalitatea – cu alte cuvinte capacitatea de a trai plenar toate emotiile, conform psiholoagei Alice Miller, „Drama of the gifted child”.

Emotiile ne comunica informatii despre noi in raport cu lumea din jur. Daca taiem accesul la ele, nu mai avem busola. Ce ne place? Ce nu ne place? Ce vrem sa devenim? De multe ori copiii cu emotii reprimate sunt cei care mai tarziu vor implini asteptarile altora legate de propria persoana si le va fi greu sa fie autor/creator al propriei vieti, or aceasta iarasi coreleaza cu neimplinire de sine si depresie. „Fericit cu orice pret, tot timpul” este imposibil. Asadar, urmand acest deziderat inaseamna a renunta la bucati din propria experienta si din propropria fiinta.

Conteaza si atitudinea parintelui fata de propriile emotii si modul in care acestea sunt exprimate si comunicate copilului. Daca copilul percepe clar existenta unor tensiuni in casa, dar acestea sunt constant negate, sau daca te vede intr-o stare negativa, de suparare sau tristete, iar tu negi asta, el poate sa:
•    inceapa sa se indoiasca de propria capacitate de a discerne realiatea (mi se pare, lucrurile sunt altfel decat le vad eu)
•    preia ca atare modelul : despre anumite trairi (suparare, etc) nu vorbim, ele trebuie sa ramana un secret, ele nu sunt ok; si atunci nici el nu va vorbi despre trairile lui, nu le va exprima, desi i-ar fi util sprijinul familiei
•    de multe ori atunci cand copilului nu i se explica suficient, el va fabula, isi va face scenarii in care de multe ori el este cel vinovat
Bineinteles, supra-incarcarea copilului cu informatii si detalii despre viata personala a parintelui si transformarea lui in confident nu este indicata; reprezinta o povara prea grea si nepotrivita pe umerii copilariei. Insa un mesaj scurt, adaptat nivelului lui de intelegere si care sa fie real, sa comunice adevarul despre trairile din prezent, poate fi linistitor pentru copil prin:
•    siguranta de a sti despre ce este vorba
•    siguranta data de conexiunea emotionala, de relatie, care nu este intrerupta
•    confortul ca si despre trairile „negative” se poate vorbi, prin urmare si el are dreptul la ele, si el le va putea comunica atunci cand le traieste
•    intarirea increderii in propria perceptie (observ ceea ce este in jur in mod corect, gandesc limpede, ma pot increde in simturile si judecata mea)
•    sentimentul eliberator ca nu este el vinovat, ca nu are legatura cu el
Prin urmare, ce facem pentru a sustine viata emotionala armonioasa si sanatoasa a copilului?
Putem sa oglindim ceea ce vedem la el – atat non verbal, prin expresia fetei, cat si verbal – punand in cuvinte – „vad ca esti trist acum”.Oglinidirea are un rol fantastic in sustinerea emotionala a copilului, in mai multe moduri:
–    pe de o parte oferim clar mesajul ca acceptam ce simte (nu ii cerem sa simta altceva)
–    pe de alta parte cand este oglindit, el se simte inteles, nu mai este singur
–    si in sfarsit, punand in cuvinte ce simte ii dam si lui posibilitatea ca pe viitor sa recunoasca trairea – „acum sunt trist”; capacitatea de a numi emotiile este foarte importanta, nu doar pentru a fi capabil sa le comunici ulterior si sa obtii sprijin, ci mai ales prin faptul ca denumirile verbale reprezinta instrumente de control asupra lumii interioare; este mult mai putin probabil sa te lasi coplesit de o stare daca poti sa o recunosti si sa o numesti.

Putem sa punem in cuvinte si motivele acelei suparari, daca avem o idee si daca copilului ii este dificil sa le numeasca. „Cred ca esti trist pentru ca a plecat bunica”. Dar aceasta trebuie sa fie spusa ca pe o ipoteza pe care copilul o poate accepta sau nu, el stie mai bine.

Conectarea fizica este foarte importanta in astfel de momente, fie ca este o atingere cu presiune pe spate (zona predilecta pentru linistire), sau pe mana, sau o imbratisare. In stari de distress de orice fel atat copiii cat si adultii regreseaza la varste anterioare, varste la care limbajul fizic, al gesturilor, este cel mai bine perceput si inteles.

Putem sa impartasim cu el momentele asemanatoare prin care am trecut. Aceasta are rol de conexiune care intotdeauna securizeaza. Totodata are si rolul de a pregati pasul urmator, alternativele, ce poate face (uite ce am facut eu…etc).

Este important sa nu ne adancim la infinit in sentimentele de suparare, de aceea pasul urmator este prezentarea alternativelor (ele pot fi alternative de actiune sau alternative pur si simplu de intelegere, de interpretare a ce s-a intamplat). Este benefic pentru copil sa vada ca poate face ceva, poate decide ceva, chiar si modul de a vedea situatia, este tot o modalitate de a o lua in stapanire, sub control propriu, si atunci devine mai putin insecurizanta. Pe de alta parte, este important sa nu ne grabim cu alternativele; pana cand starea emotionala nu s-a consumat, degeaba am vorbi despre ele. Deasemenea, nu este cazul sa insistam sa treaca la actiune chiar atunci, si nici mai tarziu; este decizia lui; mai important este sa stie ca exista alternative de a reactiona.

Astfel copilul va:
–    avea libertatea sa isi exprime emotiile
–    va avea incredere in propriile emotii care ii comunica informatii despre sine in raport cu lumea
–    va avea incredere in tine, sa impartaseasca, sa comunice, sa mentina relatia deschisa
–    va avea incredere in el: sunt ok, chiar daca am o gama variata de emotii
–    va putea internaliza un model de autoconsolare si autoreglare, putand in viitor sa faca el cu sine insusi ce ai facut tu cu el.

Categories: Sfatul Medicului

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*