Apelul studenților către Martin Schulz: “Salvați programul ERASMUS!”

Apelul studenților către Martin Schulz: “Salvați programul ERASMUS!”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită președintelui Parlamentului European, Martin Schulz, sprijinul în alocarea banilor necesari programului ERASMUS și atrage atenția asupra importanței investiției în educație, în condițiile în care, în cazul României, procentul alocat sistemului educațional a fost de sub 3,5% din PIB.  

Cu ocazia evenimentului de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului Martin Schulz, de către Școala Națională de Studii Politice și Administrative, președintelui Parlamentului European i-a fost înmânată o scrisoare din partea ANOSR. În scrisoare, reprezentanții studenților atrag atenția asupra importanței programului Erasmus pentru consolidarea colaborării și integrării Europene și subliniază faptul că este unul din cele mai importante mecanisme folosite de Uniunea Europeană pentru a înlătura granițele dintre cetățenii Europeni și unul din pilonii de bază ai construirii unui Spațiu European al Învățământului Superior, potrivit Realitatea.net.

De asemenea, ANOSR și-a manifestat opoziția pentru planurile de introducere a unui sistem de împrumuturi pentru masteranzii care urmează un program de mobilitate. Alături de Organizația Europeană a Studenților (ESU), din care face parte, ANOSR susține sprijinirea mobilităților prin granturi nerambursabile, considerând că împrumuturile ar determina studenții cu venituri modeste să evite și mai mult mobilitățile și ar crește îndatorarea tinerei generații.

Nu în ultimul rând, reprezentanții studenților atrag atenția că, în cazul unei finanțări necorespunzătoare, țintele de reducere a abandonului școlar și de creștere a ponderii tinerilor cu studii superioare până în 2020, stabilite prin Strategia de Modernizare a Uniunii Europene (EU2020) nu pot fi atinse.

“Este foarte important ca instituțiile europene să prioritizeze educația și să susțină programele de mobilitate, dacă doresc să asigure consolidarea și sustenabilitatea Uniunii Europene. Mesajul transmis președintelui Parlamentului European întărește această idee și se alătură demersurilor Organizației Europene a Studenților, din care ANOSR face parte, de a asigura finanțarea programului Erasmus și de a aduce educația pe lista de priorități a decidenților de la toate nivelurile”, a spus Mihai Dragoș.

Categories: Stiri din educație

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*