Atelier 1 iunie „Povesti in jurul lumii”

Atelier 1 iunie „Povesti in jurul lumii”

Artelier D şi Librăria Cărtureşti îi  invită pe toţi iubitorii de geografie şi fantezie, la o călătorie în jurul lumii, susţinută de Beatrice Iordan, Daniela Mişcov şi Milena Ţăranu, prin intermediul poveştilor şi al fotografiilor, concepută ca un atelier de lectură, teatru şi activităţi practice.

Atelierul va fi prefaţat de o expoziţie de cărţi poştale, care reuneşte imagini din 31 de ţări, de pe toate continentele. Sunt aduse în lumina obiectivului,  obiective turistice, creaţii artistice, costume, obiceiuri, evenimente, preparate culinare, plante,  animale, păsări. După care, prin intermediul teatrului de umbre şi al lecturii, vom spune poveşti inedite sau legende vestite, din 4 ţări –Finlanda, România, Zambia, Japonia, despre animale cu valoare de simbol pentru aceste spaţii culturale. Vom face apoi, improvizaţii teatrale, intrând în poveste şi jucând diferite roluri.

In ultima parte a atelierului, vom desfăşura activităţi creative, inspirate de arte şi meşteşuguri de pe 3 continente.

Dacă doriţi să poposiţi în alte ţări şi continente, să faceţi cunoştinţă cu personaje noi de poveste,  ori să învăţaţi jocuri cu noduri, lut, ritmuri şi hârtie, atunci vă aşteptăm la atelierul Poveşti în jurul lumii.

  1. Joi 31 mai, ora 10 şi ora 18-  Câinele Biggo învaţă să vâneze reni, Finlanda. Vom prezenta fotografii documentare, cu Biggo, acasă la el,  în Laponia. Apoi vom învăţa să facem noduri de lasou, din sfoară.
  1. Vineri 1 iunie, ora 10 – Ariciul şi facerea lumii, România. Vom modela din lut, peisaje şi fiinţe.
  1. Sâmbătă 2 iunie, ora 10- Cum i-a păcălit iepurele pe hipopotam şi pe rinocer, Zambia. Vom crea ritmuri şi instrumente muzicale de percuţie.
  1. Duminică 3 iunie, ora 10- Povestea pescarului şi a broaştei ţestoase fermecate, Japonia. Vom crea apoi, personaje din hârtie, după arta Origami.

Atelierul durează 2 ore.

Numărul maxim de copii pentru un atelier este de 20.

Activitatea este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între 6-12 ani.

Biletul costă 40 de lei şi include materialele de lucru.

Inscrieri la tel. 0724 55 41 99 şi

artelierdproiecte2012@gmail.com

artelierd@yahoo.com

 

Categories: Stiri din educație

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*