Elevii din România îşi aleg noul lider. Ministrul Educaţiei, prezent la eveniment

În perioada 7-10 februarie 2013, se desfășoară la Galați, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Galați, al Universității Dunărea de Jos și al altor parteneri educaționali, Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor.
Alegerea noului președinte al Consiliului Național al Elevilor va încheia procesul electoral al elevilor. Primele alegeri din cadrul substructurilor au avut loc în luna octombrie, atunci când elevii și-au ales prin vot direct reprezentanții la nivelul unităților de învățământ, urmând ca o lună mai târziu, Consiliile Județene ale Elevilor să-și aleagă reprezentanții la nivel județean. Conferințele celor opt Consilii Regionale ale Elevilor au avut loc în luna decembrie 2012, în cadrul cărora au fost desemnați vicepreședinții structurii.