EVALUARE NAȚIONALĂ. SUBIECTELE LA PROBA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

EVALUARE NAȚIONALĂ. SUBIECTELE LA PROBA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Absolvenții de clasa a VIII-a au dat marți proba de limba și literatura română. La subiectul 1, elevii au primit un fragment din Alexandru Vlahuţă – „Din durerile lumii”, pornind de la care au avut de îndeplinit mai multe cerinţe.

Prima dintre acestea a constat în găsirea de antonime pentru cuvintele „sărac”, „mari” şi „bucurie”. Apoi, elevii au trebuit să explice rolul virgulei în secvenţa de text „cu inima plină de dor, de bucurie şi de nerăbdare”, scrie Mediafax.ro.

Cerinţa a treia a constatat în transcrierea din text a două cuvinte sau grupuri de cuvinte care se referă la timpul în care se petrece acţiunea.

 La a patra cerinţă, elevii au avut de menţionat două trăsături ale genului epic prezente în text, iar apoi au trebuit să prezinte în trei-cinci rânduri semnificaţia unei secvenţe din text.

Tot la subiectul 1, elevilor li s-a cerut să redacteze o compunere de 15-25 de rânduri în care să evidenţieze trăsăturile unui personaj din fragmentul dat.

La al doilea subiect, cerinţele au avut ca punct de plecare un text de 12 rânduri de pe site-ul www.eucitesc.ro.

Cerinţele au presupus, printre altele, formularea unor enunţuri legate de acest text, menţionarea valorii morfologice a unor cuvinte şi a funcţiei sintactice a altora şi construirea unei fraze alcătuite din două propoziţi dintre care una să fie o predicativă introdusă prin adverbul relativ „cum”.

Subiectul 2 a avut şi o cerinţă constând în redactarea unei compuneri de 10-15 rânduri în care să se prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută în timpul unui concurs.

Categories: Stiri din educație

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*