Limba tătară, pe cale de dispariţie în Europa, reînviată în România

Limba tătară, pe cale de dispariţie în Europa, reînviată în România

Liderii etniei tătare vor ca limba tătară să facă parte din planul-cadru de învăţământ, transmiteRomânia Liberă.

 Tătarii riscă să-şi piardă limba. „Limba tătară a fost recunoscută ca o limbă pe cale de dispariţie de către Uniunea Europeană”, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor Musulmani din România, Gelil Eserghep. În România, elevii de etnie pot studia tătara în şcoli, ca materie opţională. Acest lucru se întâmplă deja în Medgidia şi Mihail Kogălniceanu, de exemplu. În plus, UDTTMR organizează cursuri în unele dintre filialele sale.

Unul dintre obiectivele liderilor etniei este însă includerea limbii tătare în planul-cadru de învăţământ. Amet Aledin, subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice şi consilierul prim-ministrului pe probleme de minorităţi, a precizat că acest lucru înseamnă că limba se va putea preda în orice clasă care are minimum cinci elevi de etnie. „Legea învăţământului a fost modificată acum trei ani şi numărul a scăzut de la 14 la 5″, a spus acesta. Amet Aledin, în calitatea sa de parlamentar din partea UDTTMR, a fost de fapt iniţiatorul învăţământului opţional în limba tătară. „A fost primul pas, nu puteam arde etapele”, a declarat Aledin, care are acum sarcina de a coordona fondurile şi programele pentru toate cele 20 de etnii din România, pasând astfel sarcina includerii în planul-cadru noului deputat al tătarilor, Amet Varol. „Voi lupta pentru promovarea limbii materne în şcoli”, a spus acesta.

Includerea în planul-cadru nu înseamnă că limba tătară va fi obligatorie. Cei care vor dori să o înveţe o vor putea face, iar notele obţinute vor conta la media generală. „În plus, se vor putea organiza olimpiade de limba tătară”, a spus Gelil Eserghep. Aşa se întâmplă acum în şcolile româneşti cu limba turcă. Tătarii spun că nu vor decât acelaşi tratament ca al limbii turce.

Categories: Stiri din educație

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*