Mircea Struțeanu: de la fotograf profesionist, pentru părinții micilor fotografi

Mircea Struțeanu: de la fotograf profesionist, pentru părinții micilor fotografi

Mircea Struțeanu, un tânăr fotograf pasionat de arta lui, cu idei originale de fotografii și proiecte îndrăznețe, cum se ferește să le denumească, ne împărtășește o bucățică din experiența lui în acest domeniu. Răbdător și sigur pe el, ne-a vorbit despre copiii pasionați de fotografii, de potențialul lor, și de spiritul natural pe care aceștia îl surprind în pozele pe care le fac.

1. Am văzut pe site-ul tău că acorzi multă atenție documentării și pregătirii pentru ședințele foto. Povestea din spatele acestor ședințe, face diferența între o poza și o fotografie?

Nu, eu cred că diferența dintre o poză și o fotografie, o face energia și inteligența unei imagini, felul în care ea vibrează și în care transmite un mesaj, o idee, o stare, sau măcar o senzație. Cu cât o imagine reușește să facă asta și în același timp să își păstreze niște repere ale calității tehnice, ale expunerii și ale compoziției, cu atât își ridică nivelul către fotografie și dincolo de ea. Mie oricum îmi place să ma joc mult cu acești termeni și cel mai adesea spun că fac poze, ca să fie cât mai simplu pentru toată lumea, să se raporteze în același sistem. În cadrul discuțiilor mele interioare, nu pot să ascund ca am multe dorințe și exigențe pe care mi le impun, dar acesta este un alt subiect.

Cât despre pregătirea unei fotografii, nu prea acord multă atenție. De fapt nu am făcut asta decât în cadrul unui singur proiect, care a fost și cel mai mare la care am lucrat până acum. În rest îmi place să merg mult în necunoscut, să explorez, să experimentez, să testez și să improvizez. Îmi plac provocările și uneori, acolo unde nu le găsesc suficient de intense, le mai încurajez și eu puțin.

2. A apărut la editura Publica, o carte album foto 117 scriitori români, cum a fost primită de public? Ideea ți-a venit ca o promovare a scriitorilor români, sau mai bine zis, ce te-a inspirat în alegerea lor pentru acest proiect?

Albumul a fost foarte bine primit de public, dar asta nu înseamnă implicit, din păcate, ca a fost vândut bine.

Da, parțial ideea mi-a venit ca o promovare a scriitorilor români, dar și a mea, desigur. M-a inspirat foarte mult posibilitatea explorării universului și a energiei dintre cuvânt și imagine, dintre text și vizual. Mi se pare o zonă de potențial infinit și cu care cred că abia am făcut cunoștință. Eu vin dintr-o familie unde literatura a fost foarte importantă. De la stră-stră-bunic, până la părinți și frați, cu toții au scris tot felul de lucrări, așa că, într-un fel, m-am simțit destul de în largul meu în lumea aceasta, și am putut să mă mișc nestingherit.

3. La expozițiile proiectului cu scriitori, ai întâlnit mulți părinți însoțiți de copii? Care a fost feedback-ul acestei expoziții atât în țară cât și în străinătate?

Am întâlnit destul de mulți părinți cu copii, dar nu pot spune cu siguranța dacă copiii au fost aduși în mod special pentru expoziție și pentru posibilul lor interes față de ea, sau doar ca simplu motiv logistic, neavând cu cine să îi lase acasă. Ceea ce vreau să spun de fapt, este că nu cred că este o serie de imagini ușor digerabilă de un copil și aș fi tare surprins și încântat, să aflu că au fost și copii, care au prins ceva din profunzimile fotografiilor din serie. Ele totuși și-au propus să meargă destul de departe și este vorba de experiență și de analogii, pe care nu cred că un copil le-ar putea face. Asta nu înseamnă că un portret de sine stătător, nu poate trezi o mulțime de stări și reacții într-un copil, interesante de studiat și de ținut cont.

Expoziția a fost chiar mai bine primită decât albumul, în sensul în care publicul a fost foarte încântat de ce a vazut și probabil, daca expoziția era cu vânzare, puteau pleca acasă cu una, sau mai multe fotografi.

4. La expozițiile la care ai participat, ai întâlnit și copii care au expus fotografii? Ți se pare potrivit acest lucru, sau crezi că există potențial?

Da, sigur ca da, deși nu sunt încă foarte multe de acest gen, cel puțin în România, cel puțin la nivel profesionist sau de o calitate înaltă. Aici sper să am și eu un cuvânt de spus cât de curând. Descopăr noi și noi satisfacții în predat fotografie, în cadrul cursurilor pe care le organizez, sau a unor lecții private, care adesea se pot termina cu o expoziție și un vernisaj. Copiii au un potențial imens în fotografie, cum au de altfel în orice artă, mai ales una vizuală. Totuși aici trebuie facută o distincție mai fină și mai importantă între poză și fotografie, în sensul în care, nu cred că este de ajuns să îi pui unui copil un aparat în mână și să-l trimiți la „joacă”, pentru a-l chema mai târziu și a culege roadele experienței sale. Ideal ar fi să aibe parte de o îndrumare și o deschidere în direcția potrivită, ei având oricum imaginația și creativitatea potențială.

5. Am văzut prin parc tot mai mulți copii pasionați de fotografie. Sunt aparate foto pe care le recomanzi acestor mici fotografi?

Nu m-am considerat niciodată un expert în apatratură, noutăți sau detalii tehnice. De multe ori, sunt vânzători mult mai potriviți decât mine, pe detalii de echipamente. Oricum, în ziua de astăzi sunt din ce în ce mai multe firme care au modele din ce în ce mai bune și mai accesibile. De principiu, începând cu marii rivali Nikon și Canon și continuând cu Sony, Olympus, se găsesc multe modele drăguțe, ușor de folosit și cu putere din ce în ce mai mare.

Eu cred că de principiu, ar fi bine ca un copil să înceapă fotografia cu un aparat compact simplu, ieftin și cu funcții de bază. Este important să vadă rapid, eventual chiar instant rodul muncii lui, să poată compara realitatea pe care o vede cu ochiul liber, cu cea văzută cu ochiul minții, surprinsă de aparat. După ce deprinde deja o oarecare dexteritate și arată deschidere și dispoziție, aș recomanda trecerea către un aparat analog simplu, pe film, dar manual, cu care el va putea învăța de fapt principiile fizice și optice reale ale fotografiei, cu ajutorul căruia va putea descoperi satisfacții nebănuite. După această perioadă, la care sincer n-aș renunța niciodată, mai de grabă aș recomanda una noua, care să meargă în paralel cu aceasta, aș trece la un aparat hibrid, sau mirorless, care, în funcție de pregătirea copilului, de vârsta lui, de premize și potențial, poate fi mai scump sau mai ieftin. Abia după punctul acesta, s-ar putea să fie vorba de un moment de răscruce către un nivel mult mai profesionist, sau nu neapărat.

6. Ce ne poți spune despre vârsta la care putem interveni pentru a șlefui acest talent, fără a strica stilul și imaginația copiilor?

Nu cred că există vârstă pentru acest lucru, în sensul că eu cred că se poate interveni pentru a șlefui acest talet, fără a strica stilul și imaginația copiilor la orice vârstă. Importantă nu este vârsta, ci mai ales modul în care o faci. Este ca și cum ai spune că profesorii de la liceul de arte nu-și pot face slujba, pentru că ar strica stilul copiilor.

Așadar eu încurajez părinții să își susțina copiii și să intervină pentru a șlefui acest talent, dar nu prin forțări, constrângeri sau alte metode, ci așa cum știu ei mai bine, așa cum au decis fiecare să-și educe copiii, arătându-le noi universuri cu fascinațiile lor.

7. Ce le-ai recomanda părinților care au copii pasionați de fotografie?

Le-aș recomanda să-i încurajeze în direcția aceasta, recomandare pe care aș face-o către orice direcție de artă sau știință. Încurajare poate avea o mulțime de forme, de la a-i cumpara un aparat foto, cum spuneam mai sus, la a fi lăsat să se joace cu aparatul de familie, sau înscris la un curs sau atelier de fotografie și până la a i se cumpăra albume foto (cu animale, peisaje, sau portrete de copii etc). Eu găsesc mare plăcere în susținerea unor astfel de cursuri și lecții și sunt constant impresionat de potențialul, imaginația, creativitatea și originalitatea copiilor. De multe ori, fotografiile adulților nu au un așa spirit natural.

8. Este o meserie și o pasiune frumoasă, combină călătoriile în toată lumea, cercetarea, cu prelucrarea lor. Care sunt calitățiile pentru a face performanța în acest domeniu?

Nu știu cum aș putea defini performanța în domeniu. Performanța în artă mi se pare adesea un lucru abstract. Depinde dacă o calculezi în funcție de bani și implicit de vânzări, sau de aprecierile criticilor, de vizualizări și de publicul amator, sau de recunoașterea și aprecierea de către breaslă.

Dacă ar fi să pun calitățile, pe care le cred eu necesare, pentru a fi un fotograf bun, ele ar începe cu deschidrea orizonturilor, bogăția imaginației, perseverența și consecvența, motivația de a duce un lucru la bun sfârșit, încrederea în sine, capacitatea de a trece peste criticile negative, știința de a progresa pornind de la critici negative, capacitatea de a învăța din greșeli, dedicația, autoevaluarea și nu în ultimul rând, modestia. Cu siguranța am uitat câteva și iarași cu siguranța, nu este aceasta ordinea importanței lor.

9. Ne poți împărtăși din proiectele la care lucrezi? Ce urmează?

Sigur, deși recunosc că am și eu niște minime credințe și supersiții personale, care ma vor împiedica să dau detalii până când nu am niște certitudini.

Am început lucrul la ce se dorește a fi, cel mai mare proiect al meu, în timp cel puțin. Este vorba despre o serie foto cu imagini din sate părăsite, sau în curs de părăsire, cu case sau construcții de prin gospodăriile satelor de la noi din țară. Proiect ce l-am denumit în engleză Endangered Heritage (despre care se pot găsi informații la mine pe site) și pe care l-am început anul acesta (2013) și pentru care voi avea probabil material de continuat pe mulți și mulți ani de acum înainte. Continui să mă minunez de zonele inimaginabil de frumoase pe care încă le are țara noastră și de așezările unor oameni fascinanți. Momentan mă aflu înca în străngeri de fonduri pentru derularea proiectului. Începutul l-am putut susține eu și probabil că aș putea continua în stilul acesta, dar mi-e teamă că ar dura o veșnicie. Dacă aș vrea să vin cu ceva palpabil într-un viitor apropiat, ar trebui să obțin fonduri macar pentru o mașina și pentru benzină (aș vrea să acopar niște zeci de mii de kilometri pătrați).

Mai am alte trei serii foto pe care aș vrea să le încep în paralel. Probabil că doua dintre ele, ar putea fi denumite și proiecte, dar am ajuns să mă feresc de cuvântul acesta, uneori din cauza greutății pe care o atrage după sine.

Cea mai relaxată și mai deschisă dintre serii, ar fi fotografii cu modele (neprofesioniste) în tot felul de situații creative. Un fel de răspuns personal și necomercial la fashionul de astăzi, venit dintr-o nevoie de explorare a zonei psiho-socio-umane.

Celelalte două serii foto vor rămâne puțin în suspans, putând fi găsite, sper eu, înca de anul acesta, pe situl meu.

 

E-mail: mstruteanu@gmail.com
Phone: 0723 131 679

Site: www.struteanu.com

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*