Părinți de succes: Lauda și critica, eficiență și daune (II)

Părinți de succes: Lauda și critica, eficiență și daune (II)

Profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației explică cum o reacție comunicațională eronată din partea părinților poate ”arunca în aer multe alte cuvinte înțelepte, tot efortul depus în calitate de părinți buni” și să schimbe radical viitorul relației părinte-copil, dar și al relației celui mic cu ceilalți și cu sine. După ce, în urmă cu o săptămână, s-a discutat despre cât de importantă este lauda în dezvoltarea relației dintre părinte și copil, atunci când este vorba despre critică, consecințele sunt nebănuite, chiar dezastruoase, dacă ea este dezechilibrată.

În momentul în care părintele consideră că celui mic îi trebuie aplicată o critică, nu trebuie uitate regulile de bază ale acesteia, consideră profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară.

O regulă esențială a criticii este alegerea locului în care aceasta poate fi făcută, fără a pierde din vedere motivul urmărit. Nu trebuie uitat că o critică trebuie să fie confidențială, deoarece făcută de față cu mai multe persoane, ea este “umilitoare pentru cel mic, induce un nivel ridicat de stres și dorința micuțului de a riposta, de a se apăra, arată profesorul universitar.

De asemenea, critica nu trebuie făcută la un timp prea îndelungat de la comportamentul incriminat, dar nici prea rapid, pentru că cel mic nu a dispus de perioada optimă pentru a-și da seama de greșelile comise. Iată de ce timpul corect înseamnă alegere unei perioade în care impactul cuvintelor părinților să fie unul maxim.

Întrucât critica este asemeni unei pastile amare și riscă să umilească, este indicat a folosi diverse formulări înainte de a exprima critica, menite a-i cere celui mic permisiunea de a-i prezenta cum percepe părintele situația, cea mai simplă fiind: „Am o problemă şi vreau să discut cu tine…”.

O altă regulă a criticii se referă la evaluarea consecințelor, fără a uită că de multe ori critica este un aspect sensibil al artei comunicării. De exemplu, în cazul unei critici aplicate unei persoane aflată în faza de negare (adolescenții), intensitatea criticii şi utilitatea este bine să fie puse în acord cu situaţia (eventual, se va utiliza alt mod de a‑i evidenţia persoanei respective că a greşit).

Utilitatea criticii trebuie, de asemenea, analizată. La o primă greșeală a celui mic nu se impune o critică, situația putând fi gestionată cu succes doar printr-o singură privire, mai arată profesorul universitar Pânișoară.

Comportamentul și nu persoana trebuie supus criticii, este o altă regulă pe care părinții ar trebui să o cunoască, deoarece, dacă îi spuneți unui om că este „prost” nu are ce să facă și se va obișnui cu eticheta. Dar dacă îi spuneți că un lucru făcut de el este prost, poate să îndrepte situația, poate să încerce ca data viitoare să fie mai atent.

Indiferent dacă elementele care trebuie criticate sunt delicate, părintele trebuie să facă o critică specifică, pentru că, de multe ori, cel mic se poate să nu aibă nici o idee și să apară confuzii foarte costisitoare atât pentru copil cât și pentru părinte.

Totodată, profesorul universitar Pânișoară recomandă părinților să nu uite că schimbarea comportamentală este și așa un lucru greu de făcut, astfel că celui mic nu trebuie să i se ceară să-și modifice 3-4 aspecte în același timp.
Calmul și limbajul nonverbal pozitiv, fără zâmbete, al celui care critică îl va ajuta pe copil să conștientizeze critica, însă și părintele trebuie să știe că nimic nu se întâmplă „peste noapte” și să se înarmeze cu răbdare.
Important este, însă, ca părintele să fie alături de copil cu sfatul, cu suportul emoțional, cu fermitate, cu răbdare și blândețe arâtându-i prin viu exemplu, zi de zi, cum trebuie să acționeze.

 

Categories: Stiri din educație

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*