Părinți de succes: Vezi în ce categorie te încadrezi

Părinți de succes: Vezi în ce categorie te încadrezi

unt mulți cei care se consideră părinți buni, însă puțini știu că cercetările din domeniu au evidențiat patru stiluri parentale principale.

Profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, precizează că studiile, în special cele din a doua jumătate a secolului XX, au identificat patru stiluri ale părinților. Potrivit Dianei Baumrind, care, în analizele sale a avut în vedere și studiul efectuat de către Lewin, Lippitt și White, există părintele autoritar; părintele democratic; părintele permisiv și părintele neimplicat.

Autoarea studiului a utilizat două dimensiuni: suport parental (desemând nivelul la care se implică părinții), și control strict (gradul de imperativitate parentală), fiecare asociat unor caracteristici. Astfel, dacă primul element se cu o mai mare căldură sufletească, nivel ridicat de acceptare și implicare, la polul opus, controlul urmărește gradul de monitorizare a vieții copilului de către părinte.

Prin urmare, un părinte autoritar prezintă un nivel de control ridicat, dar un nivel scăzut de căldură sufletească în relația cu copilul său. Un astfel de părinte este strict, așteaptă supunere de la copilul său, impune reguli și ordine, fără a le explica. Copii unor astfel de părinți au tendința de a performa la școală, însă abilitățile lor sociale sunt scăzute, dezvoltă o stimă scăzută de sine și pot avea un nivel ridicat al depresiei.

Părintele democratic este poziționat însă la polul opus. El  îmbină controlul cu căldura sufletească și produce rezultate pozitive pentru copiii săi: oferă un nivel înalt de securitate emoțională și le dă copiilor confortul și independența care-i ajută să reușească la școală; oferă explicații pentru acțiunile sale, lucru care îi face pe copii să înțeleagă și să accepte valorile și obiectivele părinților;  oferă copiilor șansa unei comunicări în ambele direcții, ceea ce îi va învăța pe cei mici să aibă o comunicare bună cu persoanele din jurul lor.

Potrivit lui Huver, Otten, de Vries, Engels (2010) acest gen de părinți sunt mai extraverți, agreabili, conștienți, stabili emoționali și mai deschiși decât celelalte stiluri.

Bineînțeles că nu există un etalon strict al acestor stiluri de părinți, deoarece caracteristicile culturale, de vârstă sau de educație pot produce variații. Cercetările au demonstrat că părinții tineri și mai puțin educați tind să ceară de la copiii lor mai multă obediență (potrivindu-se profilului părinților autoritari) decât părinții mai în vârstă și mai educați. Potrivit lui Walker (apud Roopnarine, Krishnakumar, Metindogan, Evans, 2006), și profesorii democratici au, la rândul lor, o influență pozitivă asupra performanțelor academice a elevilor, notează profesorul universitar Pânișoară.

În cel de-al treilea stil de părinte, conform studiului realizat de către Baumrind, cel al părinților pemisivi se regăsesc cei care au un control scăzut (chiar dacă căldura sufletească este la cote ridicate) și care evită confruntarea cu proprii copii, ceea ce le va dezvolta acestora un stil egoist și o siguranță că pot face orice fără a fi pedepsiți.

Părinți care nu au nici perspectiva controlului, nici pe cea a implicării emoționale sunt cei care sunt asociați stilului părintelui neimplicat, unii autori considerând că cei care fac parte din această categorie fug de responsabilitatea de părinte.

Continuăm analiza stilurilor parentale (după Baumrind). Așa cum am văzut în articolul anterior, părintele autoritar are un nivel de control ridicat, dar un nivel scăzut de căldură sufletească implicată în relația cu copilul său; el impune reguli și ordine fără să ofere și o explicație a acestora. Rezultatul: copiii unui părinte autoritar pot să înregistreze performanțe la școală, dar au un nivel scăzut al stimei de sine.

La polul opus, părintele democratic îmbină controlul cu căldura sufletească.  Durkin (apud Spera, 2005) ne prezintă trei motive conform cărora părintele democratic produce rezultate pozitive pentru copiii săi:

1)            Părintele democratic oferă copiilor un nivel înalt de securitate emoțională și le dă acestora confortul și independența care-i ajută să reușească la școală.

2)            Părintele democratic oferă explicații pentru acțiunile sale, lucru care îi face pe copii să înțeleagă și să accepte valorile și obiectivele părinților.

3)            Părinții democratici oferă copiilor șansa unei comunicări în ambele direcții (atât de la părinte spre copil, cât și de la copil spre părinte) și – în acest mod – cei mici învață să aibă o comunicare bună cu persoanele din jurul lor.

Mai mult decât atât, în urma studiului pe care l-au efectuat, Huver, Otten, de Vries, Engels (2010) au demonstrat o ipoteză interesantă: părinții democratici (cu un scor ridicat atât la suportul emoțional acordat copiilor cât și la control) sunt mai extraverți, agreabili, conștienți, stabili emoționali și mai deschiși  decât celelalte stiluri.

Totuși, lucrurile nu stau întotdeauna așa și variațiile țin de caracteristicile culturale, de vârstă ori de nivelul de educație al părinților. Cele mai interesante sunt elemente ce țin de profilul educațional al părintelui. Cercetările au demonstrat că părinții tineri și mai puțin educați tind să ceară de la copiii lor mai multă obediență (potrivindu-se profilului părinților autoritari) decât părinții mai în vârstă și mai educați.

Dincolo de aceste elemente de nuanță, trebuie să remarcăm că abordarea democratică este eficientă în educația copiilor. Și nu doar la nivelul părinților. Walker (apud Roopnarine, Krishnakumar, Metindogan, Evans, 2006) a arătat că și profesorii democratici au, la rândul lor, o influență pozitivă asupra performanțelor academice a elevilor.

Mai avem două categorii în tipologia lui Baumrind: părinții permisivi și părinții neimplicați. Astfel, părinții pemisivi au un control scăzut (chiar dacă căldura sufletească este la cote ridicate). Ei evită confruntarea cu copiii lor, dar se identifică cu starea emoțională a acestora. Drept consecință, există riscul ca micuții să crească egoiști, să aibă impresia că pot să facă ce vor și să nu li se întâmple nimic (să scape nepedepsiți) – ceea ce îi poate conduce spre comportamente nepotrivite și hazardate.

Stilul neimplicat presupune părinți care nu au nici perspectiva controlului, nici pe cea a implicării emoționale. De altfel, unii autori afirmă că avem de-a face cu  o fugă de responsabilitatea de părinte.

Unele aplicări ale stilurilor parentale au dus la creionarea unor instrumente interesante. Un exemplu este aplicarea stilurilor la comportamentul alimentar al copiilor (caregiver feeding styles în Patrick, Nickla, Hughes și Morales, 2005). Astfel, părintele autoritar este cel care își forțează copilul să mănânce, fără să-i ofere explicații sau alternative, părintele permisiv îl lasă să mănânce orice și în orice cantitate, iar părintele democratic este cel care îi oferă alternative, dar între alimente sănătoase. În care dintre situațiile de mai sus vă regăsiți?

 

Categories: Stiri din educație

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*