Reforma manualelor şcolare este una dintre priorităţile noului ministru al educaţiei

Reforma manualelor şcolare este una dintre priorităţile noului ministru al educaţiei

Reforma manualelor şcolare este una dintre priorităţile noului ministru al educaţiei. Remus Pricopie declară, într-un interviu pentru „Radio jurnalul de prânz”, că multe dintre actualele manuale sunt depăşite şi se impune schimbarea lor, adaptarea la cerinţele naţionale şi europene, lucru care se va întâmpla în cel mai scurt timp posibil.

Cred că manualele reprezintă o prioritate, în condiţiile în care avem manuale destul de vechi din punct de vedere conceptual, cred că alinierea acestor modificări – şi mă feresc de cuvântul reformă, deşi în fond este o a doua reformă a manualelor – e necesară şi dacă ne uităm ce se întâmplă la nivel european sau la nivel mondial în această zonă. Am avut o serie de dicuţii cu parteneri şi naţionali şi internaţionali pentru a continua acest proces – şi într-un interval de timp cât se poate de scurt – dar să ştiţi că manualele nu se pot schimba peste noapte, dar totuşi într-un interval de timp cât se poate de scurt să avem manuale noi.

Realizator: În interviul pe care ni l-a acordat ministrul educaţiei a făcut o serie de precizări legate de evoluţiile principalilor piloni ai învăţământului. Remus Pricopie intenţionează să păstreze majoritatea proiectelor ministerului aflate în desfăşurare. Astfel, detalii despre clasa pergătitoare, clasa a IX-a sau bacalaureatul profesional, pe larg în „Radiojurnalul de prânz” la ora 13:20.

 

Categories: Stiri din educație

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*