Teatrul Metropolis aniversează cinci ani de activitate și lansează Ziarul Metropolis

Teatrul Metropolis aniversează cinci ani de activitate și lansează Ziarul Metropolis

Teatrul Metropolis a împlinit cinci ani de activitate, aniversare care nu ar fi putut fi celebrată fără ajutorul spectatorilor, regizorilor, actorilor, întregii echipe care îl ghidează. Pentru cele 100 de spectacole, cei 500 de artiști care au evoluat pe scena instituției culturale și pentru cele 1500 de reprezentații, Teatrul Metropolis le mulțumește tuturor pentru fidelitate, încredere, susţinere şi anunță lansarea publicaţiei online Ziarul Metropolis, o platformă de promovare a evenimentelor culturale.

La împlinirea a cinci ani de activitate ai Teatrului Metropolis, managerul George Ivașcu a apreciat: “Am atins cinci ani împreună. Cinci ani de teatru, cinci ani de întâlniri, cinci ani plini de bucuria pe care actul teatral o sădeşte adânc în sufletul oamenilor. Sunt ani în care am învăţat cu toţii ce înseamnă să dăm viaţă unui teatru, să-l creştem, să-l iubim şi să credem în el aşa cum credem în noi înşine. Teatrul este poezia desprinsă din carte, devenită omenească. Iar pentru ca minunea să se înfăptuiască e nevoie ca sala să fie locuită. Locuitorii sălilor de spectacol sunt cei cărora le mulţumim pentru viaţă. Ei fiinţează teatrul iar în absenţa lor acesta ar fi doar o sala goală”.

Teatrul Metropolis aniversează cei cinci ani de existenţă prin lansarea ZIARUL METROPOLIS oferind astfel publicului dar şi celorlalte instituţii de cultură o perspectivă asupra fenomenului cultural din România şi nu numai, informează un comunicat al instituției culturale.

“ZIARUL METROPOLIS se doreşte a fi o platformă de promovare şi mediatizare a evenimentelor culturale naţionale, născută din nevoia de a se adresa unui segment cât mai mare de public, nu doar din Bucureşti ci şi din ţară, şi de a promova informaţii folosindu-ne de resursele pe care ni le oferă internetul. De astăzi, vă invităm să vizitaţi site-ul nostru http://teatrulmetropolis.us4.list-manage2.com/track/click?u=3cd51b9f47781fd28e871b04e&id=6c6fb8ff7f&e=2fb999ef87 pentru a fi la curent cu cele mai noi ştiri culturale”.

Remarcându-se ca unicul teatrul de proiecte din Capitală, pe afișele căruia figurează nume ale celor mai importanți actori români, dar și nume ale unor tinere speranțe, Teatrul Metropolis a demonstrat nu doar capacitatea de a impune pe piaţă o instituţie de cultură, ci şi necesitatea existenţei sale.

Teatrul Metropolis a câştigat recunoaşterea publicului datorită proiectelor sale. Aici au montat regizori celebri precum: Radu Beligan, David Esrig, Aureliu Manea, Alexandru Tocilescu, Olga Tudorache, Cătălina Buzoianu, Sanda Manu, Alice Barb, Victor Ioan Frunză, Tompa Gabor, Laszo Bocsardi, Mihai Măniuţiu, Gelu Colceag, Horaţiu Mălăele, Dragoş Galgoţiu, Felix Alexa, iar prin turneele realizate sau prin invitaţiile de a participa la festivaluri și-a câștigat notorietatea în întreaga țară și chiar în diasporă.

În cei cinci ani de activitate, Teatrul Metropolis a cultivat programe dedicate atât publicului cât şi artiştilor, precum: “Excelenţa în teatru”, “Cultură şi Educaţie prin teatru”, “Tineri creatori”, programe sociale

Un loc aparte în activitatea teatrului îl ocupă “Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame)”, un proiect iniţiat de Teatrul Metropolis în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti şi centrul comercial Cocor, care are menirea de a omagia mari artişti ai scenei româneşti pentru întreaga carieră.

Categories: Stiri din educație

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*