Program finantat prin granturile SEE 2014 – 2021

Excursie 2023

Excursie la Curtea Domnească

Curtea Domnească din Târgoviște se află pe stradă Calea Domnească la numărul 181, concepută de voievodul Mircea cel Bătrân pe malul drept al râului Ialomiţa şi conţine o biserică şi mai multe clădiri pentru curtenii şi familia sa.
Pe timpul domniei lui Vlad Tepeş se construieşte turnul de aparare – Turnul Chindiei – cu rol de observare şi pază a cetăţii. Intrarea în Curtea Domnească se face pe sub bolta cu clopotniţă, construită deasupra porţii deoarece turnurile Bisericii Mari Domnesti nu puteau să susţină clopotul.
La intrarea în curte, pe un panou din marmură, sunt inscripționate numele tuturor domnitorilor din Țară Românescă care au avut reședința în acestă locație începând cu Mircea cel Bătrân, trecând pe la Vlad Țepeș și încheind lista, cu Constantin Brâncoveanu.
După ce treci de poartă de intrare, în partea stângă, este magazinul de suveniruri .
Primul obiectiv pe care l-am vizitat a fost Turnul Chindiei. Chiar la intrarea în turn se află o placă pe care scrie : „Turnul Chindiei a văzut unul după altul pe Mircea cel Bătrân, Dracula-Vodă, Vlad Țepeș, Radul cel Mare, Radul de la Afumați, Mihai Viteazul și Matei Basarab, toți voievozii noștri cei mari și vestiți în pace și în război „ aceste vorbe aparțin lui Nicolae Bălcescu.
După ce am citit acesta placă, am intrat în interiorul turnului. Pe o scară aflată în spirală se urcă spre terasa turnului. Până să ajungi pe terasă poți face două pauze la etajele inferioare unde pe pereți sunt expuse fotografii și documente ale familiei lui Vlad Țepeș. Ajunși pe terasa turnului , de aici puteți admira întreagă Curte Domnească și o panorama asupra orașului Târgoviște. După ce am vizitat turnul, următorul obiectiv a fost ruinele Palatului Domnesc. Pivnița palatului este bine conservată și este alcătuită din 4 nave paralele boltite. În timpul domniei lui Gheorghe Ghica, sub presiunile otomanilor, acesta demolează o parte din clădire. Palatul este refăcut și modernizat în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu. După ce am ieșit la suprafață din subsolul Palatului Domnesc, ne-am îndreptat spre Biserica Domnească, aceasta a fost construită în timpul domniei lui Petru Cercel între anii 1583-1585.
Biserica are hramul Adormirea Maicii Domnului. Biserica la momentul construiri ei era cea mai mare biserică din Țara Românească. Petru Cercel a construit deasupra naosului un balcon de unde să asiste la slujba familia domnească. În interiorul bisericii se află mormântul domanei Elina, soția domnitorului Matei Basarab.
Lângă mormânt se află o groapă unde turiștii aruncă monezi, deoarece există o legendă care spune că cei care aruncă bani în acea groapă vor avea parte de o soție înțeleaptă și darnică.

“Material realizat cu sprijinul financiar al Mecanismului Financiar al SEE 2014 – 2021. Conținutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.”

copyright © 2022 www.eduromania.ro – Toate drepturile rezervate

English EN Romanian RO