Program finantat prin granturile SEE 2014 – 2021

Excursie 2023

Excursie la Mânăstirea Dealu

Elevii din grupul țintă impreună cu profesorii însoțitori au vizitat Mănăstirea Dealu. Aceasta se află pe un deal din vecinătatea municipiului Târgoviște, în partea de nord-vest a localității. Drumul până la acest lăcaș de cult a fost ușor de străbătut întrucât este asfaltat în totalitate, iar pe parcurs apar mai multe indicatoare care ne-au ghidat către mănăstirea pe care ne propusesem să o vizităm. În apropierea lăcașului de cult, drumul a urcat susținut în serpentine strânse și în câteva minute aveam să ajungem în parcarea generoasă aflată în vecinătatea mănăstirii Dealu. În exteriorul mănăstirii este realizat un monument care aduce un omagiu ”ofițerilor, profesorilor și elevilor liceului de la mănăstirea Dealu căzuți pe câmpul de onoare” . Pe două plăci de marmură fixate în stânga și în dreapta monumentului sunt înșiruite pe mai multe coloane numele vitejilor care și-au dat viața pe câmpul de bătălie. După cele lecturate în respectivul panou, ne-am îndreptat grăbiți spre intrarea în curtea obiectivului, nerăbdători să vizităm mănăstirea Dealu.
În partea centrală a curții se înalță silueta impunătoare a bisericii ”Sfântul Nicolae”, lăcaș de cult aflat pe lista monumentelor istorice din țara noastră . Pentru că biserica ”Sfântul Nicolae” ne-a reținut atenția încă de la început, am pășit repejor pragul acestui lăcaș de cult. Interiorul este zugrăvit în frescă, iar catapeteasma este o lucrare de o frumusețe deosebită, încărcată cu decorațiuni de lemn ce urmăresc atât motive religioase, cât și motive vegetale. În partea dreaptă a pronaosului , adăpostit de un sarcofag realizat din marmură albă, se odihnește capul voievodului Mihai Viteazul ; o plăcuță din marmură așezată deasupra amintește tuturor vizitatorilor faptul că ”Aici se odihnește ceea ce crima și împietatea au lăsat din trupul cel sfânt al lui Mihai Voievod cel Viteaz, iar sufletul lui trăiește în sufletele unui neam întreg, până ce scripturile se vor îndeplini, când va afla în ceruri odihna drepților împreună cu sufletele fericite ale părinților săi care au fost… ” (Nicolae Iorga). Am ieșit din biserica mănăstiri și am ajuns apoi la muzeul lăcașului de cult . Pe holul de la intrare este așezată o placă de marmură – o icoană de mari dimensiuni a Sfântului Nicolae; Am văzut aici câteva icoane vechi, candele, o cruce dăruită de Matei Basarab și de către doamna sa Elena mănăstirii Dealu, niște îmbrăcături de cărți bisericești meșteșugit realizate, casete cu litere metalice, dar și o replică a unei vechi tiparnițe utilizate în cadrul mănăstirii. De asemenea, din loc în loc apar imagini cu biserica mănăstirii și cu locurile importante din cadrul complexului mănăstiresc, fiind afișate și numeroase informații despre lăcașul de cult (practic un istoric al mănăstirii pe care nu l-am parcurs decât pe sărite, cred că ar fost necesară mai bine de o oră pentru a lectura toată acea prezentare Printre scenele pictate care ne-au reținut atenția se află ”Nașterea Domnului” sau ”Acoperământul Maicii Domnului”. Ceea ce vreau totuși să mai adaug este faptul că nouă ne-a plăcut acest obiectiv, motiv pentru care recomandăm tuturor vizitarea mănăstirii Dealu! În încheiere, redau câteva cuvinte care ne-au impresionat, pe care le-am găsit afișate la intrarea în curtea mănăstirii Dealu: ”Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă! ”

“Material realizat cu sprijinul financiar al Mecanismului Financiar al SEE 2014 – 2021. Conținutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.”

copyright © 2022 www.eduromania.ro – Toate drepturile rezervate

English EN Romanian RO